„Tehnicile de vaccinologie modernă nu mai utilizează metode care ar putea aduce riscuri"

Interviu cu prof. univ. dr. Doina Azoicăi, coordonatorul disciplinei de Epidemiologie din cadrul UMF Iași, președinte al Societății Române de Epidemiologie și președinte al Comisiei de Epidemologie din cadrul Ministerului Sănătății

Doamnă profesor, a trecut aproape un an de la începutul pandemiei și în sfârșit avem parte de o veste bună: se apropie momentul când mult așteptatul vaccin va fi distribuit populației. UMF Iași a anunțat deja, printr-un comunicat transmis de domnul rector, prof. univ. dr. Viorel Scripcariu că va susține Strategia Națională de Vaccinare împotriva Covid-19. Concret, ce pot face UMF Iași, dar și celelalte universități de medicină și farmacie din țară, pentru a ajuta instituțiile statului în acest demers?
Ultimele informații privind utilizarea populațională, într-un moment cât mai apropiat, a vaccinului împotriva acestei boli COVID -19, sunt extrem de încurajatoare și au readus optimismul dar și încrederea. Astfel se va face un pas important pentru încetinirea, limitarea și chiar întreruperea circulației virusului SARS-CoV-2. Vaccinul este un element esențial, alături de alte măsuri nefarmacologice care au fost până în prezent promovate și aplicate pentru a influența dinamica răspândirii virusului, astfel încât să putem contribui efectiv la reducerea riscului de îmbolnăvire sau de manifestare a unor forme grave de boală. Consecințele așteptate sunt cele care ne vor permite revenirea la normalitate, fiind multiple: atât privind protecția eficientă a oamenilor față de infecția generatoare de suferințe sau chiar de deces, reducerea poverii bolii prin suprasolicitarea sistemului de sănătate, redeschiderea activităților de educație, socio-economice și inclusiv înlesnirea libertății noastre prin libera circulație.

Mesajul Domnului Rector adresat comunității noastre academice a fost extrem de mobilizator și îl consider esențial la acest moment pentru că se alătură mesajelor de solidaritate nu numai din partea altor universități medicale, dar și din partea altor instituții relevante din România sau chiar a populației. Consider că acest demers nu poate fi salvator decât dacă va fi comun și susținut. Pe mine, ca membru al acestei comunități medicale de prestigiu, m-a făcut să-mi întăresc convingerea că datoria noastră este să punem în practică ceea ce universitatea și-a definit ca misiune: de educație, de cercetare avansată și de responsabilitate socială. Astfel, m-ați întrebat ce putem face noi concret ca dascăli sau studenți: să fim cât mai la zi și cât mai solid documentați din punct de vedere științific, deoarece noi trebuie să reprezentăm o cale deschisă și credibilă de informare a populației; să contribuim prin pregătirea noastră în domeniul cercetării științifice prin a face cunoscute elementele novatoare pe care strategia de vaccinare le propune la acest moment; să aducem încrederea și optimismul în rândul populației care este copleșită de atâtea îndoieli și suferință la care a fost expusă în această perioadă lungă de criză colectivă; să rămânem „în linia întăi", atât în ceea ce facem zilnic la patul bolnavului, dar și în ceea ce vom face efectiv ca parte componentă a acestei strategii naționale de prevenție, implicându-ne direct în vaccinare.

Puteti descrie, vă rog, pe înțelesul unui nespecialist, mecanismul prin care acționează vaccinurile anti Sars-Cov-2? Exista diferențe din acest punct de vedere între vaccinurile dezvoltate de Pfizer, Moderna și Astra Zeneca?
Vaccinurile se bazează pe un principiu comun, în sensul că urmăresc creșterea capacității de apărare a organismului prin stimularea unei imunități specifice față de componenta de agresivitate a virusului, respectiv a proteinei S (spike), care odată pătrunsă în organism se folosește ca „un cal troian" de structurile individuale umane pentru a declanșa mecanismele devastatoare ce generează boala. Utilizarea unor componente diferite (ex: secvențe genetice prin tehnologia ARN – mesager în două dintre acestea sau a unor structuri transportoare pentru componenta imunizantă în cel de al treilea tip de vaccin) reprezintă modalitatea tehnică prin care toate aceste vaccinuri îndeplinesc calitatea de siguranță și eficacitate. Ținta tuturor acestor vaccinuri este să asigure o protecție cât mai înaltă și de durată a individului vaccinat prin asigurarea unui răspuns imun care este exprimat prin nivelurile crescute și susținute de anticopi protectori. În acest mod, contactul infectant nu va mai produce boala, sau în cazuri rare, dacă boala se instalează, aceasta să nu se manifeste în formele de gravitate crescută care pot duce la deces. Astfel, pe de o parte, aceste vaccinuri creează acel scut protector de anticorpi, iar pe de alta parte, cu cât un număr semnificativ de indivizi sunt protejați prin vaccinare, virusul prin mecanismul de imunitate colectivă (herd immunity) nu se va putea răspândi în ritmul în care îl face la momentul actual și treptat putem astfel să-i limitam în mod eficient și sigur circulația.

Viteza uluitoare cu care a fost descoperit vaccinul anti Sars-Cov-2 ridică semne de întrebare nu numai în rândul anti-vacciniștilor și conspiraționiștilor de carieră, dar și printre oamenii cu o gândire echilibrată și un nivel de informare peste medie. O scurtă privire în istoria vaccinurilor ne ajută să înțelegem dinamica la care mă refer:

• Vaccinul pentru febra tifoidă a fost descoperit in 1989 după 105 ani de cercetare
• Vaccinul pentru poliomelită a fost descoperit în 1955 după 47 de cercetare
• Vaccinul împotriva pojarului a fost descoperit în 1963 și a necesitat 10 ani de cercetare
• Vaccinul pentru Rotavirus a apărut în 2006 după 33 de ani de cercetare
• Vaccinul HPV a fost găsit în 2006 după 22 de ani de cercetare
• Vaccinul împotriva hepatitei B a fost identificat în 1981, după 16 ani de cercetare
• Cercetarea modernă caută în continuare un vaccin împotriva HIV, într-un efor care durează deja de 37 de ani.

Evident, avansul tehnologic este explicația fundamentală pentru care timpul de cercetare necesar găsirii unui vaccin scade odată cu apropierea de zilele noastre. Dar chiar și așa, nu e cel puțin surprinzător că nu una ci 3 companii diferite au ajuns la un vaccin anti-Sars-Cov-2 în mai puțin de 1 an?
Trebuie să fim fericiți pentru că trăim într-un secol în care științele, în general, dar și cele medicale, în egală măsură, au ajuns la înalte performanțe ale cunoașterii. Din momentul declanșării acestei pandemii întreagă lume științifică și-a îndreptat eforturile pentru găsirea soluțiilor pentru obținerea unor vaccinuri sigure și eficiente, iar pe de altă parte pentru obținerea unor medicamente care să salveze pe cei bolnavi. Cercetarea mondială a fost îndreptată în mod prioritar spre aceste ținte pot spune vitale, iar cercetările întreprinse pentru finalizarea vaccinurilor care sunt la acest moment lansate în utilizarea populațională nu vin pe un teren nepregătit. Vaccinologia, care este o știință ce îmbină foarte multe ramuri ale cunoașterii, a avut succes în multe alte situații și astfel multe dintre bolile considerate fatale pot fi prevenite cu succes astăzi (ex: hepatita virala B, infecțiile pneumococice și meningococice, gripa etc). Tehnicile de vaccinologie modernă nu mai utilizează metode care ar putea aduce riscuri. Am depășit de mult etapa vaccinurilor „istorice", de exemplu ca în cazul variolizării. Pe lângă concentrarea întregii cercetări pe o singura țintă reprezentată de obținerea unui vaccin care să oprească această boală, se adaugă tehnologia avansată și experiența celor care s-au implicat în găsirea soluției salvatoare. Nu a fost prejudiciat cu nimic principiul de siguranță în prepararea acestor vaccinuri, în sensul că toate etapele au fost respectate gradual (trialurile de faza I, II și III) iar înrolarea într-un număr mare a voluntarilor pentru aceste etape de cercetare a avut un efect decisiv ca momentul obținerii rezultatelor să fie cu mult mai rapid decât în cazul preparatelor vaccinale anterioare. Solidaritatea lumii științifice întărită de solidaritatea celor care s-au înrolat ca voluntari în aceste cercetări au fost esențiale pentru ca timpul să nu constituie o barieră în obținerea vaccinurilor atât de necesare și salvatoare.

Este foarte multă atenție concentrată pe vaccinul anti Sars-Cov-2, dar ce ne puteți spune despre tratamentele pentru cei deja infectați? Au existat progrese și în acest domeniu?
Inclusiv în direcția terapiei s-au făcut progrese semnificative mai ales în sensul stabilirii unor scheme terapeutice care să limiteze mult consecințele infecției cu acest virus la persoanele care au dezvoltat boala. Dacă veți încerca să faceți o evaluare a articolelor publicate în ultimile luni în reviste consacrate, de prestigiu, veți constata că atât numărul lor, cât și calitatea rezultatelor cercetărilor, sunt fără precedent.

Ce recomandări aveți pentru persoanele care au dezvoltat deja Covid-19? Să se vaccineze? Contează în această decizie dacă au făcut o formă gravă, moderată sau ușoară a bolii?
Până în prezent nu sunt informații directe privind acest aspect. După aprobarea acestor vaccinuri de către Agenția Europeană a Medicamentului (EMEA), vom cunoaște mai multe aspecte legate de diversele categorii de indicații. În principiu studiile care au fost publicate nu exclud necesitatea de vaccinarea inclusiv la persoanele care au trecut prin boală, indiferent de forma clinică pe care au dezvoltat-o. Vaccinarea nu poate decât să întărească răspunsul imun obținut în urma trecerii prin boală și să determine o nouă creștere a nivelului de anticorpilor protectori și deci prin efectul de tip „booster" acesta să devină benefic pentru individ.

Tot în legătură cu persoanele care au făcut deja Covid-19: din informațiile noastre, sistemul sanitar românesc consider un pacient Covid-19 vindecat din momentul negativării testului. Un astfel de pacient, negativat, este externat și trimis acasă ca vindecat, ca persoană sănătoasă, adică. Există însă nu atât studii cât mărturii din varii grupuri de pacienți care arată că după infecția cu Sars-Cov-2, în funcție de severitatea bolii și a fondului genetic, pacientul "vindecat" se poate confrunta în continuare cu probleme de sănătate deloc de neglijat: diminuarea capacității respiratorii a la long, probleme renale, probleme cardio-vasculare (formarea de trombi) și chiar probleme hepatice, provocate inclusiv de agresivitatea tratamentelor folosite. În acest context, care ar fi recomandarea dvs. pentru un pacient care tocmai a primit primul test negativat?
Aceasta este și problema care se urmărește a fi limitată în cazul bolii COVID-19 prin utilizarea prevențională a vaccinării, astfel încât să evităm infectarea cu virusul SARS-CoV-2. Pe de o parte, este o realitate că infecția poate fi manifestată în mod diferit de diversele persoane care contactează virusul, și în acest caz nu putem să fim pasivi în contextul în care nu există posibilitatea să anticipăm în mod cert care vor fi evoluția și prognosticul unui pacient. Pe de altă parte, în situația pacienților care au dezvoltat forme critice și care au supraviețuit, s-a remarcat existenta unor incapacități care pot fi reziduale infecției acute și în consecință acestea le-ar putea influența calitatea vieții (ex: astenie marcată, disfuncții respiratorii sau tulburări neurologice etc). Principiul că „este mai bine să previi decât să tratezi" este absolut valabil și în cazul infecției cu noul coronavirus. Anumiți pacienți care s-au vindecat de infecția acută cu SARS-CoV-2 sunt însă susceptibili să rămână cu anumite complicații, iar în acest sens chiar s-a pus problema în lumea științifică medicală că este necesară monitorizarea în timp a acelor categorii de persoane care vor trebui să primească îngrijiri în sensul recuperării deficitelor instalate în urma trecerii prin boală.

Circulă informații contradictorii legate de dobândirea sau nu a imunității, pe care naturală, după infecția cu Sars-Cov-2. Lamuriți-ne, vă rog: un pacient post Covid-19 este sau nu imun la această boală?
Imunitatea după infecția naturală este dobândită și acest fapt poate fi obiectivat atât prin punerea în evidență a tritrurilor de anticorpi de tip IgG, cât și prin posibila protecție cu memorie conferită de răspunsul imun prin intrarea în acțiune a limfocitului T. Cercetările sunt în desfășurare cu privire la durata acestei protecții și astfel și în aceste situații administrarea vaccinului la persoanele care au trecut prin boală poate să intervină prin întărirea răspunsului imun inițial.

Odată cu apariția vaccinului, teoretic e doar o problemă de timp până când vom putea vorbi de pandemia Covid-19 la timpul trecut. Care este orizontul de timp în care credeți că vom ajunge în această fericită situație?
Existența vacinurilor și a strategiilor la nivel mondial, dar și la nivelul fiecărei țări, de punere în practică a campaniilor de vaccinare, mă determină să fiu optimistă. Strategia de vaccinare lansată în România demonstrează că oricând putem fi pregătiți pentru ca vaccinarea să fie făcută cu succes la un număr cât mai mare de persoane, pentru ca într-adevăr ea să-și demonstreze eficacitatea. Acest optimism mă face totodată să cred că vor fi respectate în continuare măsurile non-farmacologice promovate și aplicate până în prezent, dar la acest moment, când există și posibilitatea de protecție prin vaccinare, ele nu vor mai fi singurele care să contribuie la limitarea acestei pandemii. Cred mult în solidaritatea oamenilor și în faptul că eforturile vor fi mult mai bine percepute ca eforturi pe care ar trebui să le facem în comun.

Ce credeți că ar trebui să reținem și să învățăm noi, ca societate, din experiența pandemică actuală? Care ar fi "mesajele de luat acasă", la nivelul societății românești?
Pandemia a fost și încă mai este o încercare grea pentru toți. Nu trebuie să uităm că omenirea a mai trecut prin astfel de crize, fie ca urmare a manifestării altor pandemii, războaie, cataclisme naturale. Cred că am învățat să avem în primul rând încredere în puterea științei, să ne manifestăm spiritul de solidaritate, compasiune și umanism.